Last in, first out

a

Simt că aceste prime rânduri ar trebui să fie epocale, monstruoase şi programatice. Doar sunt carne de tun din carnea lui Caragiale, Ceauşescu sau Crohmălniceanu (v-am pierdut pentru o secundă?).

Dar (butting my way thru life, as always) blog-ul ăsta intră mai mult în categoria „no, am făcut-o şi pe asta”. E născut mai mult dintr-o difuză mândrie de filoloagă care trebuie să producă ceva mai mult în viaţă decât poezii adolescentine, după atâtea cursuri de creative writing (că de copii nici nu poate fi vorba, nu?).

Şi pentru că am început atât de delicat şi de feminin cu „simt”, continui prin a emite un avertisment de furtună. Nu mă pot abţine să nu reiau simptomaticul „simţ enorm şi văz monstruos”. Asta şi pentru că am adormit legănată de taica Lautréamont şi unchii Strindberg şi Ibsen.

În cazul în care vă poartă ochii pe aici, vă suplic cu umilinţă să nu vă înfoiaţi cu indignare. Da, traumele sunt ireversibile, virgulele haotice şi vocabulele scoase de unde pohtesc eu.

No lex, no DEX, no DOOM2, no cry!

a