Nu, nu a fost o depresie post-partum, deşi pe măsură ce scriu mă afund în melanholie.
Am petrecut cinci zile în Paris, deflorare neaşteptat de tardivă – prima mea vizită.
Deocamdată pot oferi doar detaliile unei călătorii sentimentale, fiind prea surprinsă de propria mea labilitate.
Plecând din Romania, am simţit o sfâşiere anteică şi am vărsat o lacrimă pentru „patria mumă”, jurându-mi că nu o voi părăsi nici în moarte.
La 10.700 de metri însă, ascultând Satie şi Mozart am devenit subit apolinică şi apatridă.
În contact cu solul francez, am juisat cu toate simţurile (detaliile picante puţin mai târziu, sunt încă epuizată).
Recăzută în Balkania, ai cărei nuri mă agresează acum, mă aflu în post-coitum triste şi mă gândesc cu jind la sticla de absint/Absente rămasă acasă.
a
6 comments:
Absint :-P~~~~~
Enjoy your trip, you rambler..
Rămasă acasă în Bucureşti? Pot să mă înscriu?
@gb
Desigur!
Sticla e in Bucuresti si acum ma documentez pe indelete despre ritualul absintului :)
http://www.oxygenee.com/absinthe-ritual.html
poate ca odata cu plimbarea prin capitalele acestei lumi profane, ai putea sa gusti, spre o eliberare garantata, din alte bucurii ale vietii care sa-ti purifice, macar in parte, vocabularul vadit afectat de o abstinenta cu certitudine necautata.
@ anonim
Cum ai ajuns în posesia atâtor certitudini şi garanţii, Dr. Robert?
Draga anonim, mie imi pute a vendeta personala...
Post a Comment