Şi mai incredibil, nu există semnal de mobil, internet, gaz, canalizare sau apă curentă, iar o săptămână şi mai bine acolo a acţionat ca o lobotomie asupra mea. Mi-a îndepărtat toate sentimentele ostile împotriva Bucurescilor şi băştinaşilor de pe Dâmboviţa. Mi-a spulberat încâlcelile dilematice cu care mă tot încăieram, mi-a destins ridurile de expresie. Mi-a netezit creierul atât de bine încât îmi doresc să trăiesc şi să mor acolo.
Reintrată însă în venele pline de funingine ale metropolei, am pierdut tot ce mi se dăduse. Învelişul ăsta exterior al meu e permeabil până la disperare şi Bucurescii oferă prea puţini nutrienţi şi multe multe toxine. Mi-am regăsit ritmul de Bator orb, care bate drumul spre muncă fără să bâjbâie sau ezite vreodată. Da, pot lua metroul spre birou cu ochii închişi şi sunt în stare să lucrez la fel o zi întreagă graţie relaţiei mele rutinate cu tastatura mea prăfuită. Singurul lucru care îmi scapă este când s-o hotărî Stăpânul să mă vândă.
Enfin, să revenim la văcuţele, ciobăneştii noştri mioritici şi tot alaiul de fiare, lighioane, bâzdâgănii şi dihănii din coasta Corăbiei.
Corabia e Ea, pururi învăluită în neguri şi încă plină de aur. Se spune că acolo s-a răsturnat arca lui Noe cu toate bogăţiile ei. Viaţa în Bucium trece şi se petrece în umbra ei şi a Nigârlesii.
Deşi ne-a cam ţârâit toată săptămâna (tot îmi dorisem la Paris să îndur o mocănească în Bucium), ecşpediţii au fost destule. Am înfruntat noroaie mişcătoare, pe Vâlva Băii şi fiare neîndurate.
Deh, viaţă tare grea şi frumoasă!
3 comments:
De ce te-ai întors măi fată dragă din rai?
Ca să îmi încerc regretele.
Super fun thyme! Stay strong!
Post a Comment