Noapte de Sânzâiene

Plecai în luncă în Sfânta Duminică
pe potecă necălcată
pe rouă nescuturată
prin dragoste neadunată
poteca dac-o călcai
roua că o scuturai
şi dragostile le adunai
şi-n astă apă
şi-n astă cană
le băgai
şi cu ele toate
pe corp mă spălai;
nu mă spălai de lutoasă
şi de imoasă
şi mă spălai
să fiu mai drăgăstoasă
de toată lumea aleasă.

Cine mi-o auzi graiul
să creadă că e Craiul;
cine mi-o auzi cântatu
să creadă că e Împăratu
Sfânta zi de azi
şi cu Sfântul Gheorghe
nici pe-asta n-o lăsară
altă dragoste-adunară
de mână că mă luară
şi cu mine plecară
la fântâna lui Adam
la pârâul lui Iordan
şi-n jgheab de aur mă băgară
şi-mi luarăde pe faţă peri de raţă
din picioare copite de căprioare
de pe tălpi piei de şerpi.
Mă spălară, mă curăţară
dragostile toate mi le dăruiră;
nu mă spălară de lutoasă, de imoasă
şi mă spălară de farmece, de vrăji,
de urăciuni, de dătături,
aruncate de la strine,
de la vecine,
de la surate,
de la cumnate,
de la potrivnicele mele toate.

Ele mi-au dat cu una,
eu le-am întors cu două;
ele mi-au dat cu două
eu le-am întors cu trei;
ele mi-au dat cu trei,
eu le-am întors cu patru;
ele mi-au dat cu patru,
eu le-am întors cu cinci;
ele mi-au dat cu cinci,
eu le-am întors cu şase;
ele mi-au dat cu şase,
eu le-am întors cu şapte;
ele mi-au dat cu şapte,
eu le-am întors cu opt;
ele mi-au dat cu opt,
eu le-am întors cu nouă;
ele mi-au dat cu nouă,
eu le-am întors cu zece.
şi de la zece nu mai trece.