Cu mintea încă învârtindu-mi-se din cauza Şarpelui cu pene, m-am hotărât să văd sub protecţia cărei zeităţi mezo-americane m-am născut, sperând să fie măcar Huitzilopochtli. Cum necum, se pare că am păşit în lume sub semnul lui Miquiztli - Moartea, Necunoscutul, Izvorâtorul de umbre.
Ştiam că mă urmăreşte îndeaproape, dar până acum o contemplasem la modul eufemistic „Che sarà, sarà”, sau mai mult sau mai puţin direct prin cei apropiaţi mie. Să aflu însă că la naşterea mea a căzut o stea m-a înduioşat puţin, e drept.
Şi-au venit magii de peste şapte mări şi şapte ţări să mă desluşească, auguri, astrologi, cititori în cărţi de tarot, în cafea şi de vise, chiromanţi, cleromanţi cu ale lor zaruri şi arşice.
Abacomantul mi-a aruncat praf în ochi, iar aeromantul s-a declarat debusolat de furtuna de nisip astfel stârnită.
Amniomantul şi-a plecat şi el umerii învins – un ocelot îmi mâncase deja placenta.
Ceromantul a fost primul care a avut o şansă, însă nimeni n-a reuşit să înţeleagă bâiguielile lui.
Pe geomant îl prinsese giromantul de braţ şi s-au învârtit ca doi dervişi, până ce nici unul nu a mai fost în stare să scoată un cuvânt.
Iar arahnomantul n-a avut nici el noroc, ocelotul lichidase şi ultimii păianjeni din părul meu – cine ar fi crezut?
Hipnomantul nu a putut să îmi închidă ochii care priveau cu uimire la alaiul care se perinda prin faţa mea. Când pentru o clipă a reuşit, a venit rândul oculomantului, care m-a făcut să plâng, ciupindu-mă de pleoape.
Cronomantul s-a ghemuit într-un colţ repetând cu încăpăţânare „Nu e momentul potrivit!”.
Pe bibliomant l-am rugat cu blândeţe să revină peste 37 de ani şi 77 de zile, nu vroiam să-l jignesc cu creierul meu alb.
Pshihomantul a declarat că sufletul încă nu mi se închegase şi s-a retras îngreţoşat de apariţia scatomantulului.
Pe antropomant l-au dat afară de cum l-au zărit, nu era încă necesar un sacrificiu uman.
Sunt sigură că necromantul va fi singurul care va avea ceva interesant de spus.
No comments:
Post a Comment