Pending Award

a
E limpede, calc încet dar sigur pe urmele lui Dag Hammarskjöld. Sper însă să nu primesc Nobelul postum, ca şi el, deşi parcă tot nu m-aş putea supăra prea tare. Ştiu că la Stortinget în Oslo s-au încins deja spiritele, strigătele se auzeau până în stradă când am trecut pe acolo. „Cum, încă un român nominalizat? Aşa nu se mai poate!”

Cum adică pe ce merite? Modestia nu îmi permite să menţionez decât câteva realizări notabile care m-au înscris pe această traiectorie remarcabilă. Posteritatea va şti cu siguranţă să imortalizeze şi să onoreze faptele mele marcante.

Mi-am început proiectul de o viaţă dansând salsa cu un haitian în Oslo. E drept că m-am gândit pentru o clipă că va fi frumos să închid cercul tot acolo unde am făcut primul pas, acceptându-mi Nobelul. Au urmat multe alte momente cu totul aparte: tango cu un argentinian sau merengue cu un olandez (cu ochi de cafea şi piele de ciocolată).

Însă cea mai semnificativă realizare de până acum datează de doar câteva zile. Am reuşit în sfârşit să mai unesc un continent cu bătrâna Europă şi să promovez buna-înţelegere între popoare şi rase. După o perioadă de încordată tăcere diplomatică, am reînnodat legăturile cu Republica Populară Chineză. Şi nu oricum, ci dansând csárdás cu un tovarăş chinez până la cinci dimineaţa. Discuţiile au fost epuizante, dar pline de satisfacţii bilaterale. Voi continua aşadar să arunc poduri peste continente, vorbind toate limbile pământului şi promovând pacea universală. Mr. Nobel, here I come!




a