Pentru că prin Franţa am cam umblat mereu cu o cruce la gât, am primit priviri de o intensitate ciudată din partea tuturor celor întâlniţi pe străzi. De parcă aş fi fost învăluită din cap până în picioare de cel mai sobru chadri conceput vreodată de creierul inflamat al bărbatului, nu alta!
Fără a fi o clipă nostalgică, am avut parte de un moment de mândrie patriotică atunci când, venind vorba inevitabil despre Ceauşescu într-un grup de francezi, am fost informată că megalomania dragului nostru tătuc a fost mai mult decât modestă, privită la scară europeană. Mai exact, Ceauşescu a dărâmat vreo 26 de biserici în Bucureşti, în vreme ce Baronul Haussmann doar vreo 350 în Paris şi cea mai mare parte a oraşului medieval pentru a face loc planurilor sale grandioase. Oricum, în aerisita metropolă au rămas probabil în picioare prea multe biserici pentru cei care se trezesc duminică dis-de-dimineaţă cu o idee fixă.
În fine, cazul privirilor bizare a fost elucidat complet când am vizitat Musée de l’Homme, ale cărui expoziţii se deschideau cu deviza „Le plus grand mystère qui se présente à l’homme, c’est l’homme même.” Care va să zică, ne putem bate capul cu misterioasa fiinţă umană pentru tot restul eternităţii, că şi aşa nu avem altceva de contemplat, nu?
No comments:
Post a Comment